loading

Statut

În temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi a Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, persoanele asociate din anexa acestui document au hotărât constituirea “Clubul Crescatorilor de Canari de Cantec Slavujari din Romania”, persoană juridică de drept privat romană, non-profit, nepartidica, cu organe proprii de conducere, administraţie şi control potrivit prevederilor legii şi ale prezentului statut, în următoarele condiţii:

 

CAPITOLUL I. Denumire, sediu, formă juridică, durată.

Art. 1 – Denumirea: “Clubul Crescatorilor de Canari de Cantec Slavujari din Romania” (numită în continuare “Clubul”).

Art. 2 – Sediul: “Clubului” este situat în Bucuresti, Str. Gheorghe Titeica nr. 180, Sector 2. Sediul va putea fi schimbat ulterior la o altă adresă prin hotărârea Consiliului Director.

Art.3 – Forma juridică: Din punct de vedere al formei juridice potrivit legii “Clubul” este o organizaţie profesională neguvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă.

Art. 4 – Durata de funcţionare a “Clubului” este nedeterminată.

 

CAPITOULUL II. Scopul şi obiectivele “Clubului”.

Art. 4 – Scopul “Clubului”:

(1) Scopul “Clubului”priveşte:

a) Sustinerea si consolidarea comunitatii nationale si internationale a crescatorilor de canari de cantec Slavujar, pasari exotice, cantatoare si de decor care activeaza in vederea dezvoltarii unui fond genetic de calitate in conformitate cu standardele si reglementarile internationale,

b) Studiul si protectia tuturor pasarilor atat din avifauna Romaniei, a habitatelor si a mediului in care traiesc, cat si a celor din crescatorii, iii) Studiul si protectia pasarilor exotice, cantatoare si decor din crescatorii şi,

c) Stabilirea şi promovarea intereselor comune ale membrilor “Clubului”.

(2) Scopul “Clubului”se va realiza prin luarea unor hotărâri comune, prin organizarea de acţiuni, schimburi de opinii, publicarea de studii şi articole în revistele de specialitate din ţară şi străinătate etc.

(3) “Clubul”se poate afilia in cadrul structurilor internationale similare din reteaua de organizatii incluzind.

 

Art. 5 – In vederea atingerii scopului sau, “Clubul”isi propune realizarea urmatoarelor obiective:

1.standardizarea rasei Canarilor de Cantec Slavujari;

2.crearea unei foi unitare de note cu punctajele stabilite exact pentru notare;

3.stabilirea denumirii cântecului şi turelor şi standardizarea lor;

4. crearea de CD-uri unice de formă standard cu înregistrarea tonurilor tuturor melodiilor standardizate şi a turelor cu accent pe cântarea corectă cu punerea în evidenţă a neregularităţilor şi greşelilor, pentru orientare în activitatea crescătorilor şi a arbitrilor care dau note;

5.acordarea de asistenţă profesională membrilor interesaţi în scopul menţinerii şi ameliorării tuturor calităţilor canarilor din această rasă;

6.colaborarea cu organizaţia arbitrilor din cadrul Uniunii Organizaţiilor pentru protecţia şi creşterea păsărilor din Serbia şi Muntenegru in vederea formării arbitrilor pentru această rasă de canari.

7.colaborarea cu celelalte societăţi sau Secţii din ţară sau din străinătate din punct de vedere profesional şi legat de concursuri;

8.organizarea de expoziţii autonome şi concursuri şi alte expoziţii de păsări în cadrul clasei speciale de exponate – Canari de Cântec Slavujar;

9.elaborarea de acte normative: regulamente, hotărâri, instrucţiuni, în scopul îndeplinirii obiectivelor şi sarcinilor Clubului.

10. organizeaza actiuni menite sa asigure protectia pasarilor, urmarind respectarea normelor de crestere si a masurilor sanitar-veterinare de prevenire si combatere a bolilor. In acest sens desfasoara activitati de instruire si prezentare a metodelor moderne de crestere, reproducere si selectie;

-organizeaza si sprijina participarea membrilor sai la cursuri de pregatire in tara si strainatate pentru formarea selectarea celor mai competenti membri pentru constituirea unui corp de arbitri necesari la expozitii si concursuri;

-furnizeaza date si poate participa la standardizarea raselor de pasari si organizeaza dupa criterii genealogice evidenta fondului de pasari ornamentale de colivie si voliera din crescatoriile membrilor sai pe specii si varietati;

-colaboreaza cu Facultatile de Medicina Veterinara pentru organizarea actiunilor de informare in ceea ce priveste prevenirea si combaterea bolilor din crescatoriile membrilor sai;

-imbunatatirea cunostintelor de specialitate ale membrilor sai si a simpatizantilor, legate de aplicarea metodelor moderne de crestere a pasarilor exotice, prin organizarea periodica si patronarea unor conferinte, intruniri, dezbateri cu caracter stiintific, actiuni educativ-profesionale si de indrumare;

-colaborarea cu asociatii, fundatii, cu alte persoane fizice sau juridice din tara sau din strainatate interesate in promovarea si sprijinirea “Clubului”;

-sensibilizarea opiniei publice privind necesitatea de a organiza actiuni menite sa ocroteasca pasarile prin punerea la dispozitie de materiale documentare, precum si editarea de brosuri, carti si a unor materiale periodice;

-exercita dreptul de a elibera legitimatii de membru crescator de pasari ornamentale de colivie si voliera, de a elibera inele genealogice si de concurs, certificate de proprietate, de a conferi diplome, insigne, cupe si alte distinctii, precum si premii in obiecte specifice si bani celor mai buni membrii care se disting prin activitatea lor;

-participa prin reprezentantii sai la manifestari expozitionale si simpozioane organizate in tara si strainatate prin delegati ce vor fi stabiliti nominal;

-se implica prin sprijinirea membrilor crescatori pentru procurarea de material biologic de reproductie din import si pentru valorificarea acestuia in conditiile legii;

-organizeaza si asigura participarea la expozitii si concursuri la nivel local, national ori international. Stabileste programul acestora prin delegarea responsabilitatilor pe sectiuni si categorii de concurs;

-introduce inele genealogice si pedigree pentru toate speciile si rasele de pasari din crescatoriile membrilor “Clubului

-membrii “Clubului”vor participa la strangerea de fonduri pentru realizarea de proiecte in domeniu;

-membrii “Clubului”se vor ocupa de desfasurarea de activitati economice in conditiile legii care sunt legate de scopul principal al “Clubului” si care contribuie la realizarea acestui scop. Forma juridica, locul de desfasurare, activitatile economice concrete vor fi decise de catre Adunarea Generala;

-dezvoltarea si extinderea “Clubului

CAPITOLUL III. Patrimoniul.

 

Art. 6 – La infiintare “Clubul” are un patrimoniu initial alcatuit din aportul in numerar al membrilor asociati in valoare de 1200 lei. Patrimoniul se va completa din urmatoarele surse:

-cotizaţia membrilor;

-dobânzi şi dividende rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale;

-dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de către asociaţie;

-donaţii, sponsorizări, legate;

-resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugete locale;

-resurse obţinute din diverse programe guvernamentale sau finanţări externe;

-alte venituri prevăzute de lege.

 

Art. 7 – Patrimoniul “Clubului”va fi folosit numai pentru atingerea scopului prevazut la art. 4 si 5 din prezentul statut. “Clubul” accepta donatii sau legate testamentare cu sarcini numai cu conditia ca asemenea sarcini sa nu contravina scopului si obiectivelor sale.

 

CAPITOLUL IV. Membrii.

Art. 8 – Membrii ai “Clubului” pot fi:

-Membrii asociati sau fondatori – sunt persoanele care au constituit “Clubul” si au contribuit moral si material la fondarea sa si la constituirea patrimoniului social initial, precum si persoanele care se asociaza ulterior fondarii si contribuie moral si material la completarea patrimoniului “Clubului”.

-Membrii activi – persoanele, asociatiile si/sau fundatiile care au aderat la statut ulterior infiintarii “Clubului”si care, la fel ca si membrii fondatori, participa in mod permanent la indeplinirea scopului si obiectivului “Clubului

-Membrii de onoare – personalitati de prestigiu din tara si din strainatate, care, prin activitatea lor contribuie la promovarea si dezvoltarea scopului si obiectivelor “Clubului”sau care sustin material activitatile acesteia.

Art. 9 – Calitatea de membru de onoare este atribuita numai de catre Adunarea Generala la propunerea Consiliului Director. Membrii de onoare nu au drept de vot, opiniile acestora avand un rol consultativ.

 

Art. 10 – (1) Pot fi membri activi ai “Clubului” persoanele fizice sau juridice romane si straine care depun o adeziune scrisa in care declara ca sunt de acord cu prevederile statutare si alte reglementari specifice si doresc sa contribuie la realizarea scopurilor si obiectivelor propuse.

(2) Pot fi membri activi persoane fizice indiferent de varsta, profesie, sex, cetatenie, nationalitate, apartenenta politica sau religie, origine sociala sau avere, care conform cererii de asociere respecta atat statutul “Clubului”cat si regulamentul intern de functionare.

(3) Pot fi membrii activi asociatiile sau societatile cu personalitate juridica, cu domiciliul in tara sau in strainatate, urmand ca reprezentarea acestora in Adunarea Generala sa fie nominala (un vot pentru fiecare persoana.

(4) Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca asociatiile, fundatiile sau institutiile pentru a deveni membre ale “Clubului” sunt urmatoarele:

-Completarea unui protocol de aderare (ce are rolul si al unei cereri de aderare, semnata si parafata de reprezentatul legal delegat de fiecare persoana juridica conform structurii organizatorice proprii);

-Prezentarea de fotocopii ale actului constitutiv, statutului, eventualelor acte aditionale, a dovezii de dobandire a personalitatii juridice, a codului fiscal, a cazierului fiscal, a unei copii dupa ultimul bilant contabil si lista nominala a membrilor persoane fizice, pentru ONG-uri, sau fotocopii dupa actele institutiilor partenere ce acopera aceleasi scopuri;

-Proces-verbal in original privind hotararea asociatiei sau fundatiei de a deveni membra a “Clubului”, hotarare luata de fiecare persoana juridica conform structurii organizatorice proprii;

-Taxa de inscriere care se achita numai in cazul acceptarii solicitantului in calitate de membru al “Clubului” .

(5) Decizia de admitere in randul membrilor “Clubului” apartine Adunarii Generale.

 

Art. 11 – Persoanele juridice membre “Clubului”ale vor fi reprezentate in cadrul Adunarii Generale sau Consiliului Director de un reprezentant – persoana fizica – imputernicita pe baza de delegatie speciala semnata si parafata conform structurii organizatorice a asociatiei sau fundatiei membre.

Art. 12 – Membrii activi si fondatori au urmatoarele drepturi:

-Sa aleaga si sa fie alesi in organele de conducere si administrative;

-Sa participe la luarea deciziilor;

-Sa fie informati asupra programelor si activitatilor, sa ia parte la dezbateri, simpozioane, consfatuiri si sa faca propuneri privind programul de activitate.

 

Art.13 – Membrii activi si fondatori au urmatoarele îndatoriri:

-Sa respecte statutul “Clubului”, hotărârile adunării generale şi ale consiliului director;

-Sa participe la actiunile organizate in vederea realizarii scopului si obiectivelor “Clubului”;

-Sa indeplineasca sarcinile increditate si asumate fata de “Clubului”;

-Sa sprijine material, prin contributii lunare, activitatea “Clubului”. Marimea contributiei este stabilita de Adunarea Generala la inceputul fiecarui an.

 

Art. 14 – Pierderea calitatii de membru intervine in urmatoarele cazuri:

-La cerere, adresata Presedintelui Consiliului Director cu cel putin 30 de zile inainte de data la care urmeaza a inceta calitatea de membru;

-Prin dizolvarea asociatiei sau fundatiei membre, de la data ramanerii definitive a hotararii de dizolvare;

-Prin revocare de catre Adunarea Generala, in urmatoarele situatii:

  • producerea de prejudicii materiale si/sau de imagine “Clubului” ;
  • angajarea asociatiei sau fundatiei membre in activitati care contravin scopului si obiectivelor “Clubului”.

Art. 15 – “Clubul”poate angaja in conditiile legii, cu contract civil sau de munca, personal platit pentru indeplinirea scopurilor si obiectivelor statutare, prin membrii sai.

 

CAPITOLUL V. Organizarea si functionarea.

 

Art. 16 – Organele “Clubului” sunt:

 

-Adunarea Generala;

-Consiliul Director;

-Cenzor sau Comisia de Cenzori.

 

Art. 17 – (1) Organul de conducere al “Clubului”este Adunarea Generala (A.G.) care este alcatuita din totalitatea membrilor“Clubului”

(2) Adunarea Generala se intruneste o data pe an în sesiune ordinara si ori de cate ori este necesar in sesiuni extraordinare la convocarea Consiliului Director sau a cel putin 1/3 din membrii “Clubului”.

(3) Convocarea Adunarii Generale se face prin orice mijloc de corespondenta inclusiv fax sau e-mail, cu cel putin 10 de zile inainte. Convocarea va preciza data, ora, locul desfasurarii Adunarii si va fi insotita de ordinea de zi. Convocarea adunării generale se face prin grija Consiliului Director.

 

Art. 18 – Adunarea Generala are urmatoarele atributii:

-stabileşte strategia şi obiectivele generale ale asociaţiei;

-aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli precum şi bilanţul contabil;

-alege şi revocă membrii consiliului director;

-alege şi revocă cenzorul sau, după caz, membrii comisiei de cenzori;

-aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea de filiale;

-aprobă modificarea actului constitutiv şi a statutului;

-analizează şi aprobă raportul anual de activitate al asociaţiei şi rapoartele de activitate ale consiliului director;

-aprobă cererile pentru primirea de noi membri;

-exclude din asociaţie membrii care nu respecta obligaţiile ce decurg din prezentul statut sau acţionează într-un mod care este incompatibil cu interesele acesteia;

-stabileşte cuantumul cotizaţiilor membrilor asociaţiei pentru anul următor;

-modifică actul constitutiv şi statutul asociaţiei;

-hotărăşte asupra dizolvării şi lichidării asociaţiei, şi totodată stabileşte destinaţia bunurilor ramase după lichidare;

-hotărăşte cu privire la înfiinţarea de societăţi comerciale.

 

Art. 19 – (1) Adunarea Generala este legal constituita in prezenta a 2/3 din totalul membrilor “Clubului” si adopta hotarari cu votul majorităţii simple, respectiv a jumatate plus unu din membrii prezenti. In caz de egalitate votul Preşedintelui este decisiv.

(2) In cazul in care la prima convocare Adunarea Generala nu este statutara, a doua sedinta va fi organizata in ziua imediat următoare, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră. Hotărârile vor fi valabile cu votul majorităţii simple, respectiv a jumatate plus unu din membrii prezenti, indiferent de numărul membrilor “Clubului” participanţi la adunarea generală. In caz de egalitate votul Presedintelui este decisiv.

Art. 20 – (1) Adunarea Generala este condusa de Presedinte sau in caz de indisponibilitate de unul din ceilalti membrii ai Consiliului Director.

(2) Hotararile Adunarii Generale se semneaza de catre Presedintele Consiliului Director şi de către secretarul de şedinţă.

(3) Preşedintele Consiliului Director poate da mantat altei persoane pentru a prezida adunarea generală caz în care persoana mandatată va semna hotărârea adunării generale în calitate de preşedinte de şedinţă.

 

Art. 21 – Consiliul Director asigura punerea in executare a hotararilor Adunarii Generale şi are urmatoarea componenta:

Preşedinte: FLOREA SORIN, cetatean roman, nascut la data de 13.06.1965, in Bucuresti, domiciliat in Germania 63179 Obertshausen Erzber Ger. Str. 12, cu resedinta in Bucuresti, Str. Aurel Vlaicu nr.10, sector 2, posesor al pasaportului tip P nr. 13805888/29.01.2008 eliberat de Autoritatile din Bucuresti, CNP 1650613400128

Vicepreşedinte: NOVAC ANDREEA MIHAELA, cetatean roman, nascuta la data de 12.10.1973, in Bucuresti, domiciliata in Bucuresti, Sos. Mihai Bravu nr.297, bl.15 A, sc.B, et.P, ap.55, sector 3, posesoare CI seria RT nr. 414456, eliberata de SPCEP S 3 biroul nr. 3 la data de 09.06.2006 CNP 2731012433019;

Membrii:STAICU ZAMFIR, cetatean roman, nascut la data de 14.02.1965, in Com. Patru Frati, Judetul Ialomita, domiciliat in Bucuresti, Str. Armenis, nr. 2, bl. P3, sc. A, ap. 29, sector 3 posesor al C.I. seria RD nr. 616045 eliberata de SPCEP S3 biroul nr. 4 la data de 13.02.2009 CNP 1650214400492

 

Art. 22 – Atributiile Consiliului Director sunt urmatoarele:

a)  organizeaza convocarea Adunarii Generale si pregateste agenda Adunarii Generale;

b) prezinta Adunarii Generale raportul de activitate pe perioada anterioara, executarea bugetului de venituri si cheltuieli, situatiile financiare anuale, proiectul bugetului de venituri si cheltuieli, proiectul programelor “Clubului” şi orice alte documente cerute de adunarea generală;

c) hotaraste schimbarea sediului;

d) incheie acte juridice in numele si pe seama “Clubului” In acest sens incheie contracte de colaborare cu persoane fizice sau juridice pentru realizarea programelor“ Clubului” , angajeaza si concediaza personalul salariat al “Clubului”;

e) aproba organigrama si politica de personal a “Clubului

f) asigura efectuarea lucrarilor prin personalul executiv;

g) supune spre validare Adunarii Generale propunerea sa privind criteriile de numire a membrilor de onoare;

h) propune Adunarii Generale admiterea sau excluderea membrilor “Clubului”.

i) accepta sau refuza motivat sponsorizarile si donatiile catre “Clubului”.

j) hotareste recompensarea unor membrii activi;

k) procurarea fondurilor necesare desfasurarii activitatii prin mijloacele ingaduite de lege si prezentul statut;

l) exercita orice alte prerogative pe care legea i le ofera.

 

Art. 23 – (1) Consiliul Director se întruneste ori de câte ori este nevoie la convocarea scrisa a Presedintelui sau a cel putin unei treimi din numarul membrilor Consiliului Director.

Art. 24 – In cadrul Consiliului Director, Secretarul General si Trezorierul nu au functie executiva neparticipand prin vot deliberativ la sedinte.

Art. 25 – Membrii Consiliului Director sunt alesi din randul membrilor fondatori sau activi pe o durata de 2 (doi) ani. Ei pot fi realeşi pentru un număr nelimitat de mandate consecutive de câte 2 (doi) ani fiecare.

Art.26. – Preşedintele Consiliului Director exercită conducerea “Clubului” şi o reprezintă în conformitate cu mandatul dat de Consiliul Director şi în limita competenţelor acestuia. Preşedintele poate semna, împreună cu un alt membru sau cu orice alt funcţionar corespunzător al“Clubului” autorizat de către Consiliul Director, orice acte, contracte de închiriere, garanţii, contracte sau alte documente pe care Consiliul Director le-a autorizat pentru a fi semnate, cu excepţia cazurilor în care semnarea sau execuţia menţionată, vor fi delegate prin acest Statut, sau prin lege, unui alt funcţionar al “Clubului”.

Art.27 – Preşedintele sau, în lipsa lui, Vice-Preşedintele, reprezintă şi angajează“Clubul” în limitele statutului sau hotărârilor Adunării Generale. În general, Preşedintele va îndeplini toate îndatoririle aşa cum au fost precizate de către Consiliul Director.

Art.28 – Vice-Preşedintele reprezintă şi angajează“Clubul” în cazul absenţei sau incapacităţii Preşedintelui, regulile prevăzute in prezentul statut aplicându-se în mod corespunzător şi Vice-Preşedintelui.

Art. 29 – (1) Controlul financiar intern al “Clubului” este asigurat de un cenzor sau dupa caz de catre o comisie de cenzori, conform legii. Obligatoriu unul din membrii Comisiei de cenzori este expert contabil. Componenta nominală a primei Comisii de Cenzori va fi stabilita periodic.

(2) Comisia de cenzori este organul de control financiar indeplinind urmatoarele atributii:

-verifica modul in care este administrat patrimoniul “Clubului”;

-intocmeste rapoarte pe care le prezinta Adunarii Generale;

-poate participa la sedintele Consiliului Director fara drept de vot;

-Indeplineste orice alte atributii prevazute in statut sau stabilite de Adunarea Generala.

(3) Comisia de cenzori lucreaza in prezenta tuturor membrilor sai si adopta deciziile cu majoritate. Cenzorul ramas in minoritate are dreptul sa-si exprime opinia contrara separat.

(4) Comisia isi alege un presedinte si adopta reguli proprii de functionare.

 

CAPITOLUL VI. Dizolvarea “Clubului”.

Art. 30 -“Clubul” se dizolva, după cum urmează:

-de drept;

-prin hotarare judecătorească;

-prin hotărârea adunării generale.

Art. 31 – (1) In toate cazurile de dizolvare se va proceda la lichidarea patrimoniului.

(2) Bunurile ramase in urma lichidarii se transmit persoanelor fizice sau juridice asociate proportional cu contributia acestora la patrimoniul “Clubului”.

(3) Daca nu este posibil sa se procedeze potrivit alineatului precedent, bunurile ramase in urma lichidarii se transmit in cote egale catre persoanele fizice sau juridice asociate ori se transmit catre persoane juridice non-profit cu scop identic sau asemănător.

Art. 32 – “Clubul” isi va inceta existenta de la data radierii din Registrul asociaţiilor şi funadaţiilor.

 

CAPITOLUL VII. Dispozitii finale.

Art. 33 – Prevederile prezentului statut se completeaza cu normele legale in vigoare

Art. 34 – Prezentul statut a fost redactat în 9 exemplare, toate originale şi având aceeaşi valabilitate, din care 8 exemplare au fost eliberate fondatorului semnatar.

F o n d a t o r i :

FLOREA SORIN , în nume propriu şi în calitate de membru fondator,

NOVAC ANDREEA MIHAELA, în nume propriu şi în calitate de membru fondator

STAICU ZAMFIR, în nume propriu şi în calitate de membru fondator

 

 

Uniunea Avocatilor din Romania

Baroul Bucureşti

SCPA “Manolache si Asociatii”

Avocat Tatiana Manolache-Onofrei

In conformitate cu dispozitiile art.3 alin 1 teza a-3-a lg. 51/1995

atest data, identitatea partilor si continutul prezentului act redactat de mine.